atunci cand octombrie incepe, cand ploaia incepe sa cada fara oprire o zi intreaga, un pic rece, pe valea doftanei din cateva casute iese un fumsubtire…poate o soba, poate niste placinte…greu de spus…

001

002

003

004

005

006

007

008

009

010

sper sa o gasiti la fel de pitoreasca si frumoasa, asa cum am avut eu sansa.

poate nu esti un pescar inrait…sau nici macar amator. sau nici macar…sau poate abia atunci vei putea remarca delta. sa zicem ca, daca vrei, poti ajunge la Mila23. te cazezi, te racoresti cu o bericica, poate o zama de peste, o saramura…sa zicem ca, daca vrei, vorbesti cu un pescar din zona si te asteapta a doua zi pe la 5juma (inceput de septembrie) cu o barca cu motor micut si te duce in jos, catre lacul Trei Iezere sa vezi cum soarele apare la orizont…sa zicem ca restul zilei il petreci cu ceva plimbari prin sat, atat cat sa savurezi cromatica gardurilor din stuf si a portilor intens colorate…inca o saramura, inca o palinca…iar pe la 4 seara, o alta barcuta te ia si te plimba pe canale pana cand soarele se duce la culcare… iar daca nu ai chef de toate astea, poti sa vezi cum ar fi daca…

inceput de septembrie in egipt. inca foarte cald, plimbarile nefiind chiar o placere… totusi, ele merita. pentru ca actuala (cairo) si fosta (teba) capitala au ce sa arate turistilor, si mai ales celor care sunt obisnuiti doar cu orasele europene. istorie de mii de ani care si-a lasat amprenta pe aceste locuri, religii si credinte multiple ce s-au plimbat pe tronul faraonului…cu alte cuvinte, piramide mortuare, templul de la Karnak, colosii lui Memnon, obeliscuri, Hatshepsut,  Nilul, ateliere de alabastru, fabrici de papirus si esente de parfumuri pentru casele de moda din occident, si, peste toate, orase de zeci de milioane de locuitori care traiesc in saracie, mizerie si un nesfarsit santier…

in Egipt, Nilul imparte desertul in doua – cel de Est si cel de Vest. unul e mai bland, altul mai stancos…amandoua, la fel de neprimitoare cu oamenii. ii accepta doar pe cativa, iar aceia aproape ca nu exista pentru restul societatii. evita sa apara in evidente si rapoarte…prefera libertatea singuratica a desertului. beduinii.

din Hurghada ai sansa sa ajungi la un astfel de sat de beduini, care au acceptat sa vina mai spre marginea desertului, devenind astfel unul din produsele de marketing ale turismului din zona.

am plecat cu ATV-urile de o baza din apropierea Hurghadei, si, dupa aproape 30 de minute de mers prin desert, dupa primul rand de dealuri, am ajuns la acest mic satuc…

timpul a trecut repede, si in curand soarele s-a dus la culcare, iar noi, in intunericul desertului ne-am intors la civilizatie…nu stiu daca a fost cea mai buna alegere, dar deocamdata era singura optiune…inca nu suntem pregatiti sa ne multumim doar cu natura, asa cum e ea. doar cativa o mai pot intelege si accepta.

o plimbare inapoi acasa la calarasi mi-a oferit sansa de a surprinde obisnuitele arse de soare peisaje ale baraganului pe un fundal superb de nori, asa cum rar se vad in aceasta zona…sper sa va placa…

001

003

002

004

vama veche. aceasi.

June 9, 2009

cand soarele sta sa rasara in vama,

la Ovidiu petrecerea este inca in toi…

pe plaja, o pereche se iubeste, iar o barca se indreapta spre soare…

si in curand, viata isi reintra in normal…

Praga este o mica bijuterie arhitecturala a Europei. Prima data am ajuns aici acum 5 ani, venind cu masina dinspre viena, iar autostrada (care se transforma in bulevard la un moment dat) te duce pana aproape in centru. Am ajuns dupa 6 seara, cand soarele apunea incet peste miile de turnulete ale orasului, invaluind totul intr-o lumina aurie, de poveste si romantism…un oras forfotind de viata, culoare si mii de turisti.

de data asta am gasit orasul cenusiu, plouat si pustiu…

 

si, inainte de plecare, o cafea (ceva mai colorata) in starbucks-ul din fata ceasului…

p.s. cred ca am uitat sa mentionez, era sambata, ora 7.30 a.m.

Vilnius, un oras cu mai multe biserici decat oricare altul, raportat la marimea lui…Este un lucru ciudat totusi, nici localnicii neputand explica aceasta, tinand cont de faptul ca nu sunt foarte religiosi. O explicatie primita (si plauzibila) este aceea ca orasul o perioada a fost parte a Poloniei (popor extrem de religios).

Cand merii infloresc, peste Lituania se lasa frigul, timp de doua saptamani. Este o vorba din popor, care se adevereste in fiecare an…

Platoul din fata catedralei este loc de exersat skate-ingul, si bineinteles, de promenada…

Acest turn dateaza din 1378, deindata ce Vilnius a trecut la crestinism, si face parte din vechea structura a universitatii:

una dintre cele mai pitoresti biserici din oras:

Aici incepe districtul Uzupis, acest Montmartre al orasului Vilnius:

Dar nici restul orasului vechi nu este mai putin pitoresc…

Trakai este vechea capitala a Lituaniei, un orasel la 30 de km de Vilnius, adunat in jurul vechiului castel…

si, ca ramas bun, un apus vazut de pe dealul ce vegheaza linistea din Vilnius…

o seara linistita in Vilnius, Lituania. ultima.

o plimbare prin oras, cateva cadre – mai mult sau mai putin reusite. din pacate, vreme innourata, acel cer cenusiu care este marele dusman…nu ai cum sa expui si sa obtii ceva interesant.

te resemnezi, te retragi intr-un local dragut, cu ambient placut. orice ai alege, o bere bruna, la halba, merge excelent. ok, poate doua…

e vremea sa pleci, mancarea a fost delicioasa, berea impecabila…

afara, soarele apune in spatele cupolelor de biserici, pictand in nuante de roz cerul odinioara mohorat.

este momentul pe care il cauti de o saptamana…te indrepti rapid catre platoul din fata catedralei, cel mai la indemana loc in care cerul deschide in fata ta toata cromatica acelei clipe.

dar…cele 2 beri (impecabile) iti aduc aminte ca nu ai cum sa ajungi acolo (si sa te si intorci la hotel). deci, fiind la 5 minute de hotel, iei cea mai proasta decizie osibila – dai o fuga pana la hotel (cu ocazia asta poti sa schimbi si wide-angle-ul cu 50′ul cu filtru de polarizare).

din pacate, lumina la apus se masoara in secunde, asa ca panorama trasa de deasupra orasului nu mai are nimic din rozul sperat, e doar un cadru banal…

dar am fost acolo, am vazut acele nuanta. macar atat.

cateva cadre cu vilnius in curand, din bucuresti. dupa o scurta oprire in Praga.

In fiecare an sa vizitezi macar un loc nou, in care nu ai mai fost niciodata – cam asa s-ar traduce un vechi si intelept proverb japonez. Partea buna e ca poti face asta chiar la tine in tara…

Asa ca am ales Sambata de Sus. Plasata in pitoreasca apropiere a Muntilor Fagaras, zona se recomanda (si s-a si confirmat) a fi o ocazie de plimbari pe munte si de mese delicioase la pastravariile din apropiere.

O cazare impecabila am gasit la Pensiunea Miruna – pe care o recomand cu caldura (un pic mai scumpa decat alte pensiuni din zona, dar se explica prin calitatea serviciilor).

De indata ce sta ploaia, e vremea sa te pui voiniceste la drum…

Drumul pana la Cabana Sambata este indicat cu 2h30min. Daca mergi mai repejor, ajungi in 2h.

Traseul este in mare parte usor, lin…

Nu e nevoie sa duceti dupa voi sticlele cu apa, caci este din belsug…Si curata, si pitoreasca…

Pe alocuri, melcii isi schimba casuta din spinare…

Cand Creasta Fagarasului pare destul de aproape, incat poti face bulgari din zapada ramasa, inseamna ca esti aproape de capatul traseului…

Cabana Sambata este un mic loc de popas, unde poti sa bei o bere la cele cateva masute din lemn scaldate (cu putin noroc) de soare. Si sa rasufli un pic, inainte de a face calea’ntoarsa…

Drumul de intoarcere se parcurge mai repede, poate in cca 1h45min, si te ghideaza pe langa terasa pastravariei Valea Reginei, unde, daca ai rabdare, muuulta rabdare, poti bea o Palinca Ardeleneasca si manca un pastrav productie proprie.

Seara, odihna, vin si pastrav la Miruna.

Iar a doua zi…la drum. Chiar daca nu e in directia Bucurestiului, recomand o Lavazza in Piata Mare din Sibiu, probabil singurul oras turistic din Romania.